Cum, de ce am plecat din Romania si ce ceapa degerata am facut venit in Canada?

(interviul a fost solicitat de ziarul Gandacul de Colorado care apare in Statele Unite)



Nume: Dan Micu, Acupuncturist Diplomat
Business: Cabinet de Medicina Traditionala Chineza (Acupunctura, Plante medicinale traditionale orientale, Presopunctura / Masaj Tui-na, dietoterapie)
Adresa: 335 Sheppard Avenue East, Toronto, ON, M2N 3B3
Telefon: 416-221-4997

Zona de origine: Braila, Romania (am locuit 15 ani in Bucuresti inainte de a emigra in Canada)


Data si imprejurarile emigrarii in Canada:

Ca tot romanul, am fost foarte entuziasmat de evenimentele din 1989 si am inteles ca imi vor schimba radical viata. Credeam insa ca schimbarile se vor intampla foarte repede si doar in bine.

In 1989 lucram ca inginer la Registrul Naval Roman, Bucuresti. Prin 1990 am fost chemat la cabinetul Dlui Basescu, pe atunci Ministru Adjunct la Ministerul Transporturilor. Mi se oferea un post de Director in Departamentul Transporturilor Navale. Nu m-am dus pentru ca nu am avut incredere si nu am crezut ca oferta este serioasa; si in plus, venea de la FSN (Frontul Salvarii Nationale - partidul la putere atunci).

Am incercat insa un business in Romania desi erau nenumarate piedici. Am fost coactionar si primul director general al firmei romano-olandeze Retec S.A. care acum, la 11 ani de la infiintare, este din cate stiu, infloritoare.

Am plecat din tara pentru ca ma saturasem de minciuna, de coruptie si de frecusurile de fiecare zi, care ne umpleau nepermis de mult viata. In plus era o lipsa de perspective deprimanta si generala la ora aceea in Romania, nu neaparat pentru mine personal.

In 1995 cand m-am hotarat sa plec PSD-ul, partidul de la putere, parea ca va dainui cu zecile de ani acolo. Am crezut ca 5 ani de incercari sunt de ajuns si ca daca stau mai mult imi voi irosi restul vietii batandu-ma cu morile de vant, intocmai ca si parinti mei. A fost si o forma de protest pentru ceea ce nu puteam schimba, asa cum am dorit eu si au dorit multi dintre colegii mei de generatie.

In plus, multe s-au legat de chestiuni familiare pe care am crezut ca le voi imbunatati schimband geografia, in genul "schimbi locul, schimbi norocul". Deasemenea am dorit sa-i ofer fiului meu, pe atunci in clasa a XI-a, o viata mai buna decat am avut eu, sau oricum, cu mai multe perspective.

Nu in ultimul rand, visam sa pot transforma hobby-ul intr-ale medicinei traditionale orientale pe care l-am avut din adolescenta intr-o noua cariera. Nu mai credeam ca va mai fi vreodata posibil, dar cum visele sunt gratis…visam.


In ce masura tineti legatura cu cei din Romania:

Am o legatura permanenta prin scris si telefonic, cu familia (mama, sora mea, socrii si alte rude apropiate), cu prietenii, colegii de liceu (cei mai dragi sufletului meu), unii dintre colegii de facultate, colaboratori pe taram profesional si pacienti care ma contacteaza pentru sfaturi de medicina alternativa si complementara.

Pot sa spun ca atunci cand Dl Basescu era primar la Capitala ii mai scriam, spunandu-mi parerea despre fel de fel de proiecte pe care le supunea dezbaterii publice ( am iubit si iubesc Bucurestiul). Imi facea placere ca raspundea, loconic, dar raspundea de fiecare data. L-am admirat si il admir si trebuie sa spun ca s-a straduit sa schimbe mult in bine Romania.


Cum descrieti inceputurile vietii in Canada:

Am venit in Canada pe 1 august 1996. A fost greu, a fost foarte greu. Imediat ce am venit, am facut voluntariat la un service auto pentru TIR-uri spre a capata experienta canadiana. Saptamani intregi m-au pus sa matur si sa fac curatenie prin atelier de dimineata pana seara. Maturam si plangeam. Am strans din dinti zicandu-mi ca acestea sunt regulile jocului. Eu alesesem, nu ma chemase nimeni aici. La cateva luni dupa aceea mi-am gasit un post de inspector de calitate la o firma de robotica. Dupa un an eram director de asigurarea calitatii si am continuat pentru inca cativa ani. Apoi m-am transferat pe acelasi tip de post la Epson Canada, deoarece firma anterioara se mutase in Marea Britanie.

Aceasta ar fi, sa-i zicem, partea buna. Se adauga stresul de fiecare zi, stres care dupa cum stiti dureaza cam trei ani. Cu parere de rau trebuie sa recunosc ca viata de familie s-a destramat si ca m-am despartit de fosta sotie la 4 ani dupa venirea in Canada. Nu este de lauda, insa asta a fost. Viata grea de aici ori te uneste foarte tare, ori te desparte. A fost un stress in plus care a lasat urme adanci.

Mi-am gasit refugiul in studiu si m-am inscris ca student la seral, apoi la zi, la una dintre cele mai bune facultati de medicina traditionala chineza din Toronto (TSTCM). Urma sa reiau cursurile care le facusem in tara cu mentorul meu, Dl. Mihail-Nicolae Stanca, cursuri care aici nu erau recunoscute. Intr-un fel era si un avantaj sa faci cursuri aici si iata-ma dupa un an cu drept de practica al acupuncturii in Ontario - Canada.

In paralel munceam la contracte de consultanta in asigurarea calitatii ca sa imi platesc scoala. In aceasi perioada m-am recasatorit si am avut tot sprijinul actualei mele sotii, Carmen. De fapt Carmen mi-a devenit colega la TSTCM si a impartit cu mine dragostea pentru acupunctura si medicina traditionala chineza. Ii multumesc pe aceasta cale pentru tot ajutorul , increderea si dragostea cu care a fost si este alaturi de mine.

Asa, pe scurt, pare foarte simplu. Totul insa a fost cu sacrificii mari, dar cel mai important lucru a fost ca am inteles la urma urmelor ce imi doresc mai mult. Si poate si mai important pentru mine este ca in Canada cel putin, daca stii ce vrei, in cele din urma obtii. Este loc si sunt oportunitati pentru toata lumea.


Primul business pornit in Canada:

Am inceput firav, mergand cu masa de acupunctura din casa in casa, la diferiti clienti sau ii primeam in livingul apartamentului in care locuiesc in Toronto. Incet lumea a inceput sa ma cunoasca.

Daca cineva avea incredere sa imi treca pragul imi devenea pacient fidel. Au fost totusi plusuri si minusuri. Clientela se construieste greu, in ani de zile. Aici insa am invatat sa am rabdare, poate cel mai folositor lucru pe care l-am invatat.

De curand m-am mutat in cabinetul meu, si sunt fericit ca am acum cadrul professional in care, cu ajutorul lui Dumnezeu, imi pot ajuta semenii sa-si recapete sau sa-si pastreze sanatatea.

Pasiunile mele sunt acupunctura si dietoterapia. Pentru mine cele mai importante unelte ale medicinei orientale sunt acul de acupunctura si alegerea mancarii potrivite pentru fiecare in parte (functie de anotimp, constitutia fiecaruia si afectiunea de care sufera - suntem ceea ce mancam!).


Cum definiti succesul in prezent:

Privesc ceea ce fac, nu atat ca pe un business, ci ca pe o munca careia ma daruiesc cu pasiune, cu placere, fara sa ma gandesc la cecul care-l primesc la sfarsitul tratamentului. Banii conteaza pentru ca te ajuta sa traiesti, insa nu sunt cel mai important lucru de pe pamant.

Imi spun ca important este sa imi multumesc pacientii. Imi iubesc pacientii, crestineste si neconditionat, iar cea mai mare bucurie pentru mine este ca la urmatoarea vizita pacientul sa-mi spuna: "va multumesc, ma simt mai bine". Atunci simt ca l-am apucat pe Dumnezeu de picior.

Pe de alta parte as defini succesul direct proportional cu increderea pe care o au pacientii in mine. In meseria asta, mai mult conteaza sa previi decat sa vindeci. Putini stiu sau cred ca de exemplu o sedinta de acupunctura pe luna poate prelungi viata cu 10-15 ani. Mai mult, speranta de viata a unui bolnav de cancer se dubleaza daca foloseste medicina traditionala chineza simultan cu medicina conventionala.

Nu poti da garantii in orice situatie, insa daca pacientul are incredere in tine il poti ajuta infinit mai mult. Si cum spune la Cartea Sfanta, "credinta ta te-a salvat". Acesta este succesul.


In ce masura planurile de business au fost legate de comunitatea de romani:

Cunosc zicala " nimeni nu poate fi profet in tara lui". Multi dintre cunoscuti sau chiar prieteni, prefera sa mearga la doctori chinezi. Fiecare are dreptatea lui, numai ca in afara de depasirea barierelor limbii, diferentelor culturale si de abordare a pacientului caucazian, avem un simt in plus atunci cand lucram pentru cineva de-al nostru, cu un roman.

In general cei care au inceput un business aici (cum ziceam, nu-mi place cuvantul business) incearca sa se adreseze in primul rand celui de langa el. Unii au prejudecati, insa in perioada din urma observ cu placere cum din ce in ce mai mult business se face in interiorul comunitatii romanesti de aici din Toronto. Putem lua exemplu de la evrei, greci, armeni, italieni care au comunitati puternice si care practica un fel de "drept de preemtiune" a afacerilor, adica ofera ce au mai bun de dat, in primul rand propriilor lor comunitati.

Fireste, trebuiesc pastrate proportiile, insa acesta este un subiect la care trebuie sa cugetam fiecare. Si cum spune un bun prieten al meu: "sa tinem aproape, ca suntem putini!".


Cum descrieti "fericirea" de-a fi emigrant:

Inteleg ironia intrebarii, insa lucrurile sunt foarte nuantate. Nu am a sa uit ca am plecat de ACASA, insa mi-e greu sa uit ca am fost oarecum impins sa o fac. Imi este inca greu, chiar daca ma uit numai rareori inapoi. Aud insa din ce mai des un slogan pe care am inceput sa-l folosesc si eu: "aici, in Canada, este un pamant binecuvantat de Dumnezeu".

Unii se intorc, fie in tara fie in Europa unde acum sunt mai multe oportunitati. Poate m-as intoarce si eu, insa nu uit ca aici, cand am luat cetatenia, am plans. Nu stiu daca de bucurie, sigur insa cu recunsotinta pentru ca am fost primit aici si ca am putut alege dintre oportunitatile oferite. Mi s-a dat credit, am fost luat in consideratie, ascultat, apreciat sau contrazis, dupa caz… dar de la egal la egal. Si acesta nu este putin lucru.

Sunt departe de casa. Daca as fi singur, poate ca m-as intoarce luand totul de la inceput, ACASA. Am primit insa in urma cu cateva luni un e-mail de la fiul meu cel mare, Cristian (acum avem si un Praslea de 3 ani). Imi multumea intr-un fel induiasator (care nu-l caracterizeaza) pentru sacrificiile pe care le-am facut imigrand in Canada. Am ramas profund si placut surprins si am reconsiderat in bine multe dintre concluziile pe care le-am tras in ultimii ani despre "fericirea" de a fi emigrant.

Unii spun ca noi emigrantii, nu ne vom gasi niciodata locul, ca nu avem radacini, ca "ce prostie am facut?!". Pot recunoastee ca ne va fi intotdeauna dor de o mie si unul lucruri din tara, ca acolo, acum, sunt multe oportunitati.

Totusi, macar in ceea ce ma priveste, cu riscul de a ma repeta, voi fi recunscator pentru sansa care mi s-a oferit aici, a doua oara, fara multe rezerve. Intodeauna de Ziua Recunostintei, de la mijlocul toamnei, voi multumi alaturi de cei dragi lui Dumnezeu, pentru sanatate, pentru relativa bunastare si pentru inima buna cu care am fost primit in Canada. Intr-un cuvant, imi place aici.


Cum caracterizati comunitatea de romani:

In principiu agreez mai putin atat patriotismul galgaitor dar si calificarile generale potrivit carora nu am fi uniti, ca nu suntem o comunitate inchegata, ca suntem asa si pe dincolo.. povestea cu capra vecinului, etc.. Chiar daca mai avem de invatat ca si comunitate, nu trebuie sa uitam ca suntem una tanara, in sensul ca marea majoritatea au venit aici in ultimii 15-16 ani.

Vom invata sa ne pastram decent si frumos identitatea in aceasta diversitate canadiana sau in general, nord americana. Cei ce nu o vor face, se vor dizolva mai mult sau mai putin stralucitor in majoriatea de canadieni sau americani get-beget; ei sau generatia copiilor lor.

Restul, vom tine aproape, vom pretui valorile pe care le avem ca si romani, le vom pastra pe cele la indemana a fi pastrate cum ar fi limba, unele obiceiuri culinare, credinta, datini, poezii, cantece, istorii, Eminescu... Ne vom pretui mai mult unii pe altii si ne vom bucura intodeauna sa fim impreuna, macar la zile mari.


Ce ar trebui sa stie un roman care porneste o afacere adresata diasporei:

Partial am raspuns la acesta intrebare, cand spuneam ca "nimeni nu poate fi profet in tara lui", sau pentru comunitatea lui. As putea spune insa ca o munca o faci pentru cei ce au nevoie de ea, indifferent ca sunt romani sau nu.

Uneori trebuie sa iti faci un nume in afara comunitatii romanesti si abia apoi sa fii solicitat de compatrioti; exemple sunt, slava Domnului. Alteori esti apreciat fara deosebire, desi te simti mai confortabil cu un client cu care comunici mai bine, cineva de-al tau. Nu cred ca este o regula generala dar, din experienta mea, esti mai degraba sau oricum mai obiectiv apreciat in afara comunitatii, cel putin la inceputul "afacerii".


Care sunt planurile de viitor:

- Sa lucrez mai mult la web-site-ul pe care-l am ( www.soothe.ca ), sa pot oferi mai multe informatii folositoare despre medicina alternativa si complementara, romanilor de aici si de acasa.
- Sa pot face mai mult spre a-mi mentine sanatatea si creste cunoasterea. Meseria mea cere un mare consum de energie care trebuie completat zilnic prin exercitii de energizare, rugaciune, meditatie dar si studiu neintrerupt; eventual sa-mi iau doctoratul in acupunctura.
- Imi doresc deasemenea sa daruiesc mai mult timp familiei si sa multumesc sau sa alin, cu ajutorul lui Dumnezeu, cat mai multi dintre pacientii care imi trec pragul sau ma contacteaza in scris.


Cateva ganduri pentru cititorii Gandacul de Colorado:

Multe urari de sanatate si impliniri pentru toti romanii oriunde s-ar gasi, cititori sau nu ai Gandacului de Colorado. As dori sa reamintesc ca " o lupta-i viata, deci te lupta, cu dragoste de ea cu dor" si ca niciodata nu este prea tarziu spre a-ti duce la indeplinire un vis. Atunci cand te gandesti ca totul s-a terminat pentru tine, acesta poate fi doar un nou inceput, de cariera, de viata de familie, de viata in general... la orice varsta.

publicat in ziarul Gandacul de Colorado in decembrie, 2006